Lucrarea de fata este un dictionar cvadrilingv român-englez-francez-german, care încearca sa reflecte o realitate aflata astazi într-o schimbare extrem de rapida: aceea a managementului învatamîntului superior românesc.
Cînd vorbim despre managementul învatamîntului superior, ne referim la aspectele administrative, cu care acelea academice au în principiu mai putin de-a face. Dar, desigur, daca durata necesara pentru obtinerea licentei s-ar scurta de la 4 la 3 ani, o asemenea decizie care tine de managementul educatiei ar avea consecinte pe plan academic, prin modificarea curriculum-ului si, fireste, chiar a programelor pentru fiecare curs. Astfel încît domeniul pe care-l parcurgem în cercetarea noastra nu are limite foarte bine precizate. Tin de domeniul managementului atît aspecte financiare, ca lexicul finantarii globale introduse în 1998, cît si altele legate de resursele umane (denumirile recente ale functiilor mai noi – administrator de facultate – sau mai vechi – cancelar – care au aparut acum în sistemul universitar românesc). Printre activitatile ciclice ale administratorilor universitari au intrat de acum în rutina redactarea planului strategic, a planului operational, monitorizarea programelor si granturilor de cercetare etc.
Nota fundamentala a proiectului de fata este ideea adecvarii lexicului la realitatea mobila a practicilor. În procesul de reforma care parcurge universitatile noastre ca un curent galvanic, unele concepte cu denumirile lor se nasc deja moarte; ele încurca locul în dictionar cîtiva ani, înainte de a pieri fara urma. Alte concepte mai vechi trec prin transformari dramatice. Este chiar cazul conceptului de universitate. Într-un articol din International Higher Education (no. 25, 2001), Philip G. Altbach trece în revista alcatuirile monstruoase, dar neobisnuit de vioaie, care prolifereaza în prezent pe tarîmul învatamîntului superior, sub razele soarelui globalizarii: Universitatea din Phoenix, Arizona, proprietatea companiei Apollo Group; Jones International University, care nu exista decît pe Internet; Motorola University, emanatie a celebrei firme de produse electronice. În aceste universitati nu se studiaza filosofie, literatura, istorie, medicina, teologie, ci business communication, information technology, e-learning. Cu alte cuvinte, sînt niste organizatii comerciale, care trateaza educatia ca pe o marfa si ofera numai ceea ce se vinde la pret bun. Asemenea institutii, spune Altbach, ar trebui sa nu poata purta numele de universitati. Dar la ce trimite exact denumirea de universitate? Oare principiul autonomiei si al libertatii academice este indispensabil? Sînt atîtea tari în care nu e respectat. Oare cel al conducerii colegiale e mai important? Universitatile americane nu-l urmeaza decît partial si sustin ca e un obstacol în calea dinamismului institutional. Atunci poate continuturile învatamîntului identifica o universitate? Dar chiar la noi s-au introdus în anii din urma nume de institutii precum Universitatea Politehnica, Universitatea de Muzica, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara. Nu intram, desigur, în fondul dezbaterilor filosofice si politice la care ne invita tema. Ne multumim sa constatam ca terminologia învatamîntului superior e o tema de actualitate acuta.
Conceptele noi, introduse odata cu reformele, nu vin dintr-o singura limba si dintr-un singur sistem. Aici este locul sa remarcam ca traditia româneasca a fost puternic influentata de universitatea germana, care la sfîrsitul veacului al XIX-lea era înca o noutate, o creatie proaspata si dinamica, asociata unui model de crestere industriala rapida. Din punctul de vedere al lexicului îndatorarea noastra este evidenta. Cuvinte ca decan, prodecan, senat, referat, rector, prorector, lector, laborant, matricola si chiar exmatriculare ne vin din germana. Studentii germani cînta si azi un cîntec compus în 1843, Ach, das Exmatrikulieren / Ist ein böses Ding, ja, ja! Alte cuvinte de origine germana ne-au venit ca o reflectare prin limba rusa, în vremea ocupatiei sovietice, precum docent, candidat. Între timp însa, modelul universitatii colegiale, întemeiate pe autoritatea profesorilor ordinarii, s-a dovedit la rîndul sau prea conservator. Colosala crestere a accesului la educatia tertiara care s-a înregistrat dupa razboi a pus guvernele în fata unei alternative: fie bugetul învatamîntului superior este lasat sa capete o amploare fara egal, printre alte capitole, pastrîndu-se vechile forme de rezolvare ale problemelor libertatii academice si relatiei cu progresul tehnologic, fie se cauta noi solutii la aceste probleme, chiar daca în succesiunea de încercari si erori unele principii fundamentale de mult admise vor suferi atingere. Si la noi învatamîntul superior, marindu-si efectivele, a ajuns sa fie subfinantat. S-a introdus finantarea globala, idee anglosaxona, pe indicatori precum studentul echivalent (student equivalent în engleza) si coeficientul de profil. Institutiile au fost silite sa-si caute resurse proprii si sa se orienteze mai mult spre transferul tehnologic. Pe de alta parte, universitatile noastre propun acum noi module de studii, numite masterate, urmînd un model englez, si studii aprofundate, dupa prototipul francez. Gradele universitare, la noi, sunt luate tot dupa sistemul francez, care însa în tara de bastina e astazi radical simplificat. Dupa 1990, noi am adaugat functia de preparator, de origine autohtona antebelica, care a functionat intermitent si în anii ’60 - ’90. De fapt, reforma învatamîntului superior la noi a fost pîna acum destul de eclectica, la un moment dat impunîndu-se chiar ideea ca tranzitia spre democratie ar trebui sa se faca dupa model spaniol, astfel încît organizarea învatamîntului superior nici nu e foarte diferita de aceea hispanica, de vreme ce aceasta din urma încearca si ea sa combine avantajele diferitelor sisteme europene. Totusi, cuvinte de origine spaniola nu am înregistrat în cursul proiectului nostru. În concluzie, desi asteptarea sa existe „arhiconcepte” multilingve în învatamîntul superior, adica forme de organizare comune tarilor europene, este fireasca, ea este împlinita doar la nivelul categoriilor generale, nu si la acela al structurilor si nivelurilor specifice.
Dupa aceasta introducere, va fi, speram, mai clar ca într-o întreprindere atît de hazardata am fost nevoiti sa ne tinem dupa regula distributiei realitatilor indicate prin termeni, si nu dupa aceea a ierarhiei conceptelor. În domeniul înfatisat de acest dictionar, într-adevar, nu se poate aplica ideea unei structuri ierarhice abstracte de concepte, care ocupa un loc central în terminologia stiintifica. O asemenea structura abstracta ar presupune, de pilda, ca exista un concept autonom de licenta, si ca acest concept cuprinde nota ca o licenta se obtine în sase ani pentru medicina, în cinci ani pentru inginerie si arhitectura, si în patru ani pentru toate celelalte specializari . Dar, la rîndul lor, germanii ar pretinde ca exista un concept necesar de Fachhochschule, colegiu superior tehnic, care include eliberarea unei licente dupa 4 sau chiar 3 ani. Mai nou, multi rectori europeni cer prin Declaratia de la Bologna instituirea unui spatiu comun al învatamîntului superior european, pornind de la un Bachelor of Arts de 3 ani (desi în multe locuri din lumea anglosaxona aceasta diploma se obtine în 4 ani).
Astfel încît un dictionar cvadrilingv reflecta în acelasi timp patru realitati sociale diferite, punîndu-le doar în corespondenta si indicînd punctele de apropiere. Structura clasica a unui dictionar nu ar fi fost nici pe departe apta sa redea un asemenea domeniu. Pe suport hîrtie, este nevoie de patru volume, sau oricum de patru lucrari distincte, astfel încît termenii de intrare sa descrie realitatile (cumulate) din tarile care folosesc limba acestor termeni; într-adevar, franceza e folosita si în Belgia, Luxemburg, Elvetia, Canada si în alte tari. Volumul de fata este primul. Avînd ca intrari termenii românesti, el descrie situatia actuala din învatamîntul nostru superior. Celelalte, avînd respectiv termeni de intrare englezi, francezi, germani, vor descrie situatiile din tarile unde se folosesc limbile corespondente. Fireste ca formatul cel mai potrivit al unei asemenea lucrari este hipertextul, adica o editie pe CD-ROM sau chiar online. Dupa ce lucrarea va fi încheiata, vom încerca sa-i dam unul din – sau ambele – aceste formate.
Fiecare intrare este însotita de o definitie, în aceeasi limba. Numai pentru româna am adaugat si o traducere în limba engleza, pentru a facilita întelegerea sistemului nostru, în perspectiva integrarii României în Uniunea Europeana. Traducerea aceasta engleza nu este o redare mot-à-mot a textului român, ci este gîndita pentru a sugera cititorului britanic sau american, cunoscator al unui sistem diferit si care face alte presupozitii de pornire, pe cît posibil aceleasi reprezentari la care trimite termenul românesc. Altminteri, definitiile în limba termenului de intrare nu dau loc din principiu la ambiguitati. În redactarea definitiilor românesti (pentru care am avut sprijinul unor experti din domeniul educatiei, unii dintre ei fiind contributori la realizarea actualului sistem de învatamînt superior) si în prelucrarea lor am avut în vedere sa conciliem o regula de concizie si una de completudine. Astfel încît unii experti vor fi mîhniti sa-si vada textele draconic amputate, pe cînd stilistii adepti ai laconismului vor regreta aparitia unui cîmp nota bene unde se cuprind o serie de observatii complementare definitiei, menite sa elimine confuziile posibile ori sa furnizeze informatii utile. Cu ajutorul acestui dispozitiv nadajduim sa înlaturam neajunsurile specifice compararii, cu ajutorul unei unelte atât de improprii cum e un instrument lexicografic, a doua realitati diferite. Un exemplu de dificultate pentru un strain ar putea fi cadrul nostru de pregatire a tezelor de doctorat, cu cele minimum trei examene si trei referate ale sale, întinzîndu-se pe o durata legala de pîna la noua ani, si care poate fi considerat o relicva.
În selectia intrarilor, am fost nevoiti sa ne impunem regula de a ne limita la substantive. Într-adevar, includerea altor categorii gramaticale ar fi introdus în principal derivate, încarcînd textul cu articole lipsite de relevanta. În schimb, am fost nevoiti sa multiplicam acele intrari care corespundeau evident unor concepte diferite: curs este si o carte, si o prelegere, si o unitate din planul de învatamînt. În asemenea cazuri am folosit numere între paranteze: curs (1), curs (2), curs (3). Daca însa un termen de intrare are sensuri distincte dar înrudite (curs intensiv), am lasat cititorul sa opereze acele precizari care se impun.
Aceste substantive sunt date sub o forma care trebuie considerata gender-free. Într-adevar, desi exista în România rectori si decani femei (si chiar un ministru al educatiei), nu am considerat necesar sa propunem vedete luate dintr-un uzaj poate nu prea distins în limba curenta, cum ar fi decanita, rectorita, mai ales ca nici în culturile unde s-au încetatenit studiile de gender nu s-a ajuns la o atitudine unanima care sa prescrie sau sa proscrie formele feminine ale numelor de functii. Înregistram faptul ca, în momentul de fata, uzantele par sa mearga în directia unor forme de adresare ca doamna profesor universitar, dar nu am considerat ca dictionarul nostru trebuie sa le reflecte, iar formele de masculin trebuie puse pe seama aceluiasi spirit de concizie care ne-a facut sa nu descriem decît substantive.
Unii termeni comuni provin din limba familiara, ceea ce am semnalat prin mentiunea (familiar), dar nu am considerat potrivit sa intram în domeniul argourilor studentesti. În schimb, am indicat acronimele larg utilizate, de genul francezului IATOS, care corespunde românescului personal TESA.
Am semnalat cu ajutorul unei alte paranteze daca intrarile trimit la concepte învechite. Astfel, întrucît titlul de doctor docent acordat odinioara mai poate fi purtat în conditiile legii, dar nu se mai acorda altor potentiali beneficiari, l-am indicat ca termen învechit, dar nu l-am suprimat, deoarece se afla în uz. La fel, acela de conferentiar onorific s-a acordat la noi numai timp de cîteva luni, dar nu a fost abolit oficial. Fenomene analoge au fost indicate în acelasi fel si în limbile straine. De pilda, prin Codul Educatiei francez corpul asistentilor universitari se desfiinteaza. Si totusi, mai exista în Franta cîteva sute de asistenti, care obtin progresiv, în fiecare an, decrete de transformare a postului.
În alte cazuri, pentru un singur concept (dar cît de vaga devine aici notiunea de concept !) exista mai bine de o duzina de termeni care-si fac concurenta. Asa se întîmpla cu andragogia, mai nou indicata prin sintagma educatia adultilor, sau înca si educatie permanenta etc., care în toate limbile este afectata de o pletora de semnificanti.
Intrarile care reprezinta termeni clasificatorii sunt alese în asa fel încît sa reflecte în ansamblu sistemul de clase, fireste daca acestea sunt suficient de distincte. Daca nu, am evitat sa încarcam dictionarul cu termeni care nu aveau un continut definit de reguli stricte. Acesta e cazul clasarii disciplinelor din curricula în fundamentale, de specialitate, de profil si complementare. O clasificare clara exista în Spania, unde un fundamental, în spaniola troncal, este unul din cursurile care se urmeaza obligatoriu în toate universitatile nationale pentru a se obtine o aceeasi specializare; notiunea de tronco este paralela aceleia anglosaxone de core-curriculum, iar troncales reprezinta 30% din disciplinele ciclului întîi. Minimum 20% din celelalte cursuri sunt obligatorii pe întreaga universitate, si pe lînga acestea mai exista si facultative (40%) si optionale (luate din alte planuri de învatamînt, în proportie de maximum 10%). La noi reglementarile analoge nu au fost niciodata atît de explicite încît sa patrunda în limbaj ca notiuni folosite curent de locutori. În plus, vocabularul deontologic se amesteca la noi cu acela ierarhic-disciplinar.
În ceea ce priveste corespondentele din limbile straine (engleza, franceza, germana), ele au fost organizate pe cît posibil într-o ordine previzibila. Astfel, pe primul loc se afla acel corespondent strain pe care autorii lucrarii de fata îl recomanda ca fiind optiunea cea mai sigura. Un alt criteriu pentru alegerea primului loc, daca nu se poate formula o recomandare întemeiata, este analogia de structura a conceptului. Daca în uzajul limbii straine nu exista un termen care sa trimita la un concept identic sau similar cu acela indicat de intrarea româneasca, sau daca din alte motive este strict necesar, s-a folosit o traducere a termenului românesc, marcata cu un asterisc. Astfel, Liga studentilor devine în franceza *LA LIGUE DES ÉTUDIANTS.
În fine, aria de folosire a termenilor (care pentru România nu trebuie indicata deoarece avem un sistem compact) va fi marcata printr-o abreviere a numelui tarilor, în paranteza, dupa corespondent: LICENCE (BE, CH), BACCALAURÉAT (CA).
Pe de alta parte, a repeta dupa fiecare corespondent numele tarii unde se foloseste ar fi dus la o îngreunare inutila a textului, fiind de la sine înteles ca multi termeni sunt utilizati pretutindeni în lumea anglofona, respectiv în cele francofona si germanofona – sau sunt cel putin întelesi. De aceea, pentru engleza, corespondentele care nu sunt urmate de nici o precizare în paranteza sunt folosite universal în lumea anglofona; cele urmate de (UK), (US) indica folosirea specifica a termenului respectiv în Regatul Unit sau Statele Unite. La fel, pentru franceza, corespondentele care nu au nici o precizare în paranteza sunt cele folosite curent în Franta si întelese pretutindeni etc. Pentru germana, corespondentele care nu au nici o precizare în paranteza sunt cele folosite curent în Germania.
Desigur, cei care cer rigoare maxima ne vor reprosa ca am folosit abrevieri diferite pentru limba si pentru tara. În aceasta urmam însa uzantele europene. Denumirea limbii este data prin doua litere initiale ale denumirii native: FR pentru franceza, EN pentru engleza, DE pentru germana. Comisia europeana foloseste un set de prescurtari pentru numele limbilor, conform cu cele de mai sus, si un altul pentru numele tarilor; aici Anglia este UK, de pilda. Dar printre tarile anglofone, francofone, germanofone se afla si unele care nu sunt membre în Uniune. În acest caz am fi fost condusi la folosirea unui set neunitar de simboluri, dintre care unele fac parte din conventii bine cunoscute, iar altele sunt folosite în diverse alte contexte (codul numerelor de automobil etc.). Ca sa ne situam totusi într-un cadru de previzibilitate, am folosit indicativele de tari asa cum sunt ele date în adresele de Internet, însa cu majuscule: CA pentru Canada, CH pentru Elvetia etc.
Ordinea termenilor în functie de tara nu putea evita o idee de „centralitate”, care pastreaza aici, desigur, doar o functie logica. Astfel, desi franceza din Belgia, patria geografica a lui Carol cel Mare, nu este mai recenta decît cea din Franta, am dat primul loc termenilor francezi, pe al doilea celor belgieni, pe al treilea celor elvetieni si pe al patrulea celor canadieni. Pe de alta parte, în anglofonie nu se va protesta daca termenul britanic îi preceda pe aceia americani sau canadieni. Exceptie de la regulile descrise mai sus vor face landurile germane, al caror nume va fi scris in extenso, deoarece prescurtarile în uz nu ar fi întelese de cei dinafara tarii.

În optiunile de mai sus am tinut seama de exemplele date de o serie de lucrari care se apropie prin specific de a noastra si dintre care unele constituie o referinta de neocolit. E mai întîi cazul lucrarii Thésaurus européen de l’éducation, publicat prima data în 1991 si refacut în 1998; al dictionarelor EURYDICE si bazei de date europene de la care pornesc, Eurybase, accesibila la adresa http://www.eurydice.org/Eurybase/Application/eurybase.htm, al impozantului Dictionnaire actuel de l’éducation, sub redactia lui Renald Legendre, Ed. Guérin – ESKA, Montréal – Paris, 1993, la care a colaborat si coordonatorul lucrarii de fata. Dar si mai importanta a fost consultarea directa a textelor legale si normative din cele patru principale tari tinta. Acest aspect va fi vizibil mai cu seama în volumele urmatoare.
Am început cu realizarea unei baze de date în Access, de la care s-a generat textul de pornire al dictionarului. Acesta a fost supus la rîndul sau multor niveluri de prelucrare, urmînd sa fie ulterior retrimis în baza de date, fara distrugerea înregistrarilor initiale. Structura bazei de date rezulta din numeroase consultari, între altele si cu conf. Daniel TOUDIC de la Centrul de Formare a Traducatorilor, Terminologilor si Redactorilor Tehnici de la Universitatea Rennes II Haute-Bretagne. El a fost si coordonatorul a doua proiecte TEMPUS la care a participat Facultatea de Limbi Straine a Universitatii din Bucuresti, aici persoana de contact fiind lect. Ileana BUSUIOC, coautoare a dictionarului nostru.

Lucrarea de fata, care reuneste forte atît de numeroase si de diverse, cu o remarcabila deschidere internationala, nu ar fi fost posibila fara un grant obtinut prin competitia organizata de Consiliul National pentru Cercetarea Stiintifica din Învatamîntul Superior (C.N.C.S.I.S.). Finantarea provine din împrumutul contractat de Guvernul României de la Banca Mondiala pentru sprijinirea reformei sistemului universitar românesc. Coordonarea lucrarii a fost asigurata de prof. dr. Adrian NICOLESCU, prestigiosul redactor-coordonator al lucrarii Multilingual Lexicon of Higher Education, aparute în doua volume sub egida CEPES (Centrul European UNESCO pentru Învatamîntul Superior) la editura K.G. Saur din München. Autorii lucrarii de fata sunt: prof. dr. Alexandra CUNITA, prof. dr. Ioan PÂNZARU, conf. dr. Anca COSACEANU, conf. dr. Mariana LAZARESCU, conf. dr. Viorel VISAN, conf. dr. Ioan LAZARESCU, conf. dr. Dan MATEESCU, lect. dr. Vasile COVACI †, lect. Ileana BUSUIOC (toti de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti), Liana Tatiana MIHAILESCU, Dana Ligia ILIN, Florentina COSTACHE. Ultimele trei nume sunt ale asistentelor de cercetare, care au avut o contributie mult mai mare la realizarea dictionarului decît o arata pozitia lor din lista. Toti au participat la culegerea termenilor românesti si la definirea lor. Unele persoane au contribuit mai mult cu selectarea vedetelor si definitiilor din corpusul de texte legale si normative, altele cu definitii. În fine, echipa a lucrat la identificarea termenilor corespondenti în trei colective, respectiv pentru partea engleza, franceza, germana.
Pentru definirea termenilor românesti trebuie în mod deosebit sa le multumim consultantilor stiintifici români: prof. dr. Radu Mircea DAMIAN, vicepresedinte al Consiliului National pentru Finantarea Învatamîntului Superior (C.N.F.I.S.) si unul din coautorii sistemului de finantare; conf. dr. Viorica Aura PAUS, de la Institutul de Stiintele Educatiei, si Alexandru MODRESCU, responsabilul unitatii EURYDICE de la Agentia Nationala SOCRATES. Prin cel din urma am intrat în legatura si cu dna Luce PÉPIN, directorul unitatii europene EURYDICE de la Bruxelles, care raspunde de producerea si difuzarea informatiilor despre sistemele educationale, despre reformele lor si despre cercetarea din acest domeniu. Am avut sansa sa consultam imediat dupa aparitie primele doua volume din dictionarul multilingv alcatuit de unitatea europeana.
O cofinantare oferita generos de Rectoratul Universitatii din Bucuresti a permis asocierea unor consultanti stiintifici straini: prof. dr. dr. h. c. Peter FISCHER-APPELT, fostul rector al Universitatii din Hamburg, professor emeritus, actualmente presedintele Institutului UNESCO pentru Educatie, si prof. dr. Thomas FRASER, fost prorector al Universitatii Lille III, astazi chargé de mission aux relations internationales la aceeasi institutie. Acestia au venit la Bucuresti si au colaborat cu membrii echipei, ajutîndu-ne sa lamurim punctele cele mai spinoase ale corespondentelor dintre realitatile celor patru sisteme de învatamînt universitar. Lectorul James BROWN de la Universitatea din Bucuresti a revazut în întregime textul volumului, facînd un numar de sugestii pretioase. Aportul lor este cu atît mai valoros cu cît, din simpla lectura a textelor de lege, nici în alte tari, precum nici la noi, nu se pot deduce direct starile de lucruri si practicile reale.
Tuturor acestora, desi ansamblul lucrarii nu este înca finalizat, directorul grantului le multumeste din inima.

Prof. dr. Ioan PÂNZARU